Articole

Zeci de articole. Imbunatateste-ti stilul de viata, evolueaza!

„Problemele” Copiilor

problemele copiilorAm auzit de multe ori parinti dornici sa repare „problemele” copiilor, fara a intelege insa care sunt de fapt acestea.

“Copilul meu nu socializeaza”

“Copilul meu este prea timid”

“Copilul meu este fricos”

“As vrea sa aiba mai multa incredere in el, sa aiba initiativa”

“Nu stiu de ce bate alti copii si le ia jucariile…acasa este cuminte” etc.

Ti s-a intamplat vreodata ca dupa ce momentul a fost consumat, fie ca a fost o discutie, un context sau o intamplare, sa iti vina in minte exact ce ar fi trebuit sa spui dar nu ai spus, exact ce ar fi trebuit sa faci dar nu ai facut? Si te gandesti pur si simplu cum de nu ai avut prezenta de spirit sau inspiratia sau spontaneitatea de a spune sau face lucrul acela?

Ei bine, care crezi ca este legatura dintre cele doua paragrafe anterioare? Unde crezi ca vreau sa ajung punand una langa alta doua idei care par a nu avea nici o legatura?

Voi explica in continuare…

Ceea ce vreau sa arat este ca solutia ramane “in unghiul mort” atata vreme cat noi suntem parte activa a problemei / situatiei, fie ca noi suntem cei care o genereaza sau doar o alimentam. Atata vreme cat avem o participare inconstienta, cat suntem implicati emotional, afectiv, cat nu suntem capabili sa luam distanta necesara pentru a ne putea schimba perspectiva, solutia “nu exista”. Si acesta este motivul pentru care un ajutor din afara este de dorit, cu cat mai abilitat cu atat mai bine.

Aproape intotdeauna “problema” copilului este de fapt un simptom la o situatie problematica, o adaptare cu ajutorul careia copilul face fata unui anumit context exterior-interior. Poate ca privita obiectiv situatia nu este in mod real o problema insa ea poate fi perceputa in felul acesta de catre copil. Este vorba despre modul in care el personal interpreteaza si reactioneaza la ceea ce a trait sau traieste.

Parintele devine deranjat abia de varful aisbergului. Acesta este ceea ce vrea el “sa rezolve” fara a fi constient ca aspectul are in primul rand relevanta prin faptul ca ofera informatii “criptate” despre adevarata problema. Si de cele mai multe ori daca nu chiar intotdeauna, parintii sunt “actionarii principali” intr-un mod inconstient, prin ceea ce fac, prin ceea ce nu fac sau prin modul in care fac anumite lucruri.

Nu intamplator am spus “inconstient”.

Copilul nu are o problema ci exista o problema care il afecteaza in felul pe care tu il observi. Cel mai probabil chiar tu ca parinte ai creat-o sau alimentat-o si foarte posibil ai mostenit-o la randul tau. O transmiti in acelasi mod inconstient in care ai integrat-o.

Pentru a-ti ajuta copilul sa iasa din acest cerc vicios ai nevoie tu in primul rand sa constientizezi propria ta participare si sa schimbi un anumit tipar de gandire-comportament generator sau alimentator al problemei pe care vrei sa o rezolvi.

Dupa cum am experimentat cei mai multi dintre noi, nu este suficient doar sa intelegem, sa devenim constienti de modul nostru de functionare pentru ca in mod automat acesta sa se schimbe. Ba chiar ne surprindem ca desi am constientizat si ne-am propus sa actionam diferit, intr-o situatie similara avem in mod automat aceeasi reactie pe care am etichetat-o ca fiind disfunctionala si pe care ne-am propus s-o schimbam.

Atunci cand un comportament a devenit automatism sau atunci cand traim in mod intens o situatie, “alegerea” ramane doar un deziderat. Reactionam mai degraba decat alegem in mod constient un raspuns adecvat. Cu cat emotiile noastre sunt mai intense cu atat mai distorsionat percepem situatia, cu cat automatismul este mai bine fixat cu atat gradul nostru de constienta este mai mic.

Aceasta face ca ajutorul unui specialist sa fie nepretuit atat pentru obiectivitatea lui cat si pentru cunostintele si antrenamentul de a sesiza elementele cheie pentru ca procesul de schimbare, progresul, sa se produca.

Ganditi-va la o persoana care stie sa innoate si face asta in mod ocazional si un salvamar. Amandoi stiu sa innoate si amandoi ar putea explica sau demonstra cum se face asta. Intr-o situatie critica insa diferenta dintre cei doi poate parea imensa si chiar poate face diferenta intre viata si moarte desi, pana la un anumit punct, cineva ar putea spune ca stiu si pot face aceleasi lucruri. In realitate de la acel anumit punct incolo diferenta face diferenta.

Iata cum si de ce, inainte de a se gandi cum sa-si “repare” copiii, parintii ar trebui sa aiba deschiderea, puterea si responsabilitatea de a cerceta ceea ce nu pare evident – aisbergul si nu doar varful lui.

Obiectivitatea este posibila atunci ca suntem capabili sa ne detasam de propria noastra experienta si sa putem privi dintr-o perspectiva mai larga si diferita atat situatia in ansamblu cat si propria noastra participare. Abia cand cadrul este suficient de larg exista spatiul necesar ca pe langa problema sa incapa in el si solutiile.

relatii fericite

(sursa: blog personal, psihoterapiedezvoltarepersonala.wordpress)

 

Adauga un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Piatra Filozofala a dezvoltarii personale

In articolul de fata este vorba despre piatra filozofala a dezvoltarii personale. Piatra filozofală, daca nu ai auzit inca …

Dependenta

Care este rolul dependentei? Ce ascunde dependenta si care este solutia pentru a o vindeca? In continuare vom incerca …

Exista viata dupa divort

Un divort este o experienta de viata provocatoare, traumatizanta, si destul de des declansatoare de criza personala si/sau …